Chronos

Printre cărţi şi mii de rafturi
Stă închisă într-un soare
Mintea mea netulburată
Prea fragilă
pentru scopul
Minţilor prea muritoare.

Minutele mele iţi sunt eternitate;
Secundele-ţi sunt veacuri.
Descarcă-ţi furiile
Lovind în pieptul meu
Şi nicio lovitură
Nu va produce lacrimi.

Pielea-mi ca de piatră,
Ochii în scântei,
Să dai să mă omori
Şi ultima mea şoaptă
Se va ridica
Să fiu născut din nou.

Şi orice lac îmi e oglindă
Pentru un chip împrăştiat,
Poteci bătătorite
Persistă în obraji,
Drumuri neîncepute
Pe drumul meu stricat.

O singură fantomă
Ma bântuie-n membrană...

Doar o clipă solitară
Stă să mă omoare-adânc,
Amnezia mi-ar fi ca o moarte
Ca să-mi pierd ce stiu şi sunt
Şi toate zările divine,
Şi corpul meu nemuritor
Doar mie mi-ar fi inutile
Fără memorii sau ecou.